Nov. 13, 2021

Târâşi pe-o lume cu-umeri fără-aripi,

Sisifi fără pietroaie în spinare

Cară-în rucsace arce fără mare 

Și îndărătul măştilor nu-au chip;

Numai lui Roşioru a pustiu

În poezie-i ninge, şi-în tăcere,

Iar de găseşte-o moarte cu-înviere

Știe-un mesia mare toptangiu;

Fiindcă îndrăgit cu pietre nu-i

Bătrânul măr la margine de vamă,

Se supără pe roade şi reclamă

De-escrocherie soarta orişicui,

Convins că în istoria nefastă

Se-anunţă-obligatoriu vreme proastă.

 

Stingerea tragica din viata a unui mare poet, intelectual de elita, profesor devenit o legenda vie si critic literar dintre cei mai stimati in breasla scriitoriceasca, este un nedorit eveniment cu repercursiuni. De o tinerete spirituala de invidiat, Ion Rosioru stralucea prin noblete, modestie, totul invers proportional fata de calitatile omului. Supranumit  Domnul Trandafir de Harsova,mai degraba ar fi trebuit Domnul Ion Rosioru de Harsova sau de Dobrogea, Probabil, in astfel de momente cu totul aiuritor de nedorite ii realizam adevaratele dimensiuni, nu ale omului de catedra, ci ale artistului, ale trubadurului, ale poetului creator al al unei opere impresionante. L-am numit candva "cel mai important poet roman al formelor fixe", altele decat sonetul sau rondelul. Un poet de undeva dintr-o margine se situa, de fapt, in centru, cata vreme provincia a devenit creatoare de importante valori. Suveran in cercul sau aparent stramt, Ion Rosioru avea cerul deasupra si atat era deajuns sa lumineze imprejurimile, iar noi sa ne minunam de energia spiritului sau, care i-a fundamentat o viata echilibrata, fara excesele falsilor creatori, si mai ales implinita prin opera, prin pastorirea unei frumoase familii si a unui oras mic, dar urias tocmai prin prezenta sa.
Nu spun traditionalul Dumnezeu sa il ierte, pentru ca nu are nimeni ce sa ii ierte, ci el, marele Poet, sa ne ierte pe noi ca i-am calcat prea des pragul si nu am stiut, sau nu am vrut sa stim, pregul luminos al cui il calcam cu relativa inconstienta, nestiinta totusi atat de umana.
Te vom iubi mereu, dragule Ion Rosioru, care ne-ai innobilat prin devotamentul tau, prin creatia ta demna de a intra in patrimoniul spiritual al literaturii romane dintotdeauna.
                                                                                   (Serban  Codrin)