...devin cine Sunt, Sunt cine devin...

Nov. 4, 2021

Din când în când
mă prefac că uit alfabetul, că nu există cuvinte ori file albe,
mă prefac că nu există nici un strop de cerneală
în călimară...
Și din când în când
mă apuc să scriu cu lumină peste întuneric
cu flori peste nori
cu liniște peste ape tulburi
cu zâmbetul din mine peste orice lacrimă vine.
Din când în când
scriu cu lumină
despre chipuri de oameni,
de copaci,
de necuvântătoare
și despre alte chipuri trecătoare
ale vieții.
Când scriu cu lumină
e ca și când tac și vorbesc
în același timp...

din când în când

❤️

Clara Toma