Mar. 15, 2021

Cu sau fără călăuză...

Ghizii  spirituali, mentorii, învăţătorii, călăuzele care ne îndrumă pe Calea noastră, îşi au rolul lor, predestinat sau ales spontan în virtutea liberului arbitru; ei îşi au capitalul lor de timp, de energie, de experienţă, pe care ni le dăruiesc drămuit sau din abundenţă, în funcţie de convingerile lor.

Ei îşi au importanța de a ne ajuta să privim dincolo de punctele fixe în care privirea ne fusese prinsă, de a ne ajuta să învăţăm că nicio cale, oricât de îngustă, de abruptă ori de dificilă, nu ne restrânge posibilităţile de a o parcurge şi nu ne constrânge la renunţare.

Ei ne dăruiesc atât de mult. Și uneori… nici nu îi recunoaștem pe măsura meritelor lor. Cn modestie, adesea îşi parcurg propriul drum, însoţindu-ne în mod înțelept și discret.

Se întâmplă însă şi să uităm să ne recunoaştem pe noi înşine, atunci când ne oglindim în ghizii noștri.

Uităm că fără dorinţele noastre de a ajunge undeva, fără resursele noastre interioare, fără avuţia minimală cu care pornim în propria călătorie, călăuzirea ar putea rămâne doar un parcurs scurt şi nesemnificativ, nicidecum un voiaj iniţiatic şi transformator.

Între călător şi ghid, între elev şi învăţător, între discipol şi maestru este (sau ar fi potrivit să fie) o legătură subtilă şi puternică, ţesută din mii de fire, o interdependenţă asumată reciproc, un văl nevăzut prin care ei se privesc unul pe altul, ajungând, la un moment dat, ca rolurile lor să devină interşanjabile, printr-o alchimie în care maestrul ascultă cu deschidere un sfat al discipolului, în care călătorul rătăcit îşi poate salva ghidul să nu cadă într-o prăpastie nevăzută …

Le mulţumesc tuturor ghizilor şi învăţătorilor mei, văzuţi şi nevăzuţi, recunoscuţi sau nerecunoscuţi, mai vechi sau mai noi, mai tineri sau mai vârstnici, mai aspri sau mai indulgenţi, pentru tot ce sunt, simt, gândesc şi trăiesc acum.

Le mulţumesc deopotrivă tuturor celor care au avut şi au încrederea de a mă alege pe mine ghid în călătoria lor - învăţăm împreună…

Le mulţumesc și celor care nu m-ar urma niciodată, nici ca drum, nici ca sfat, nici ca vis – prin ei am reuşit să îmi consolidez credinţa şi încrederea în ideile mele, în valorile mele, independent de aprecierea celorlalţi.

Le mulţumesc şi acelor autodidacţi solitari care îmi amintesc mereu că a-ţi asuma provocările unei călătorii de unul singur, că a-ţi asuma încercarea de a-ţi fi propriul profesor şi unicul sfetnic, este un alt mod de a trăi, din care poţi învaţa, în felul tău, ceea ce ai de învăţat şi de a experimenta ceea ce ai de experimentat în şcoala existenţei.

Îmi mulţumesc mie, pentru răbdarea şi perseverenţa de a continuă să învăţ şi să călătoresc în fiecare zi către mine însămi, până la capătul drumului, oriunde şi oricare ar fi acela, călăuzită sau nu…

Clara T ❤

.................................................................................