Jan. 29, 2021

(de) Ce citim ?!

Motto:

O carte este o fereastră dinspre Lume spre Tine. Deschide-o!

 

 Citim, fiecare, din atâtea motive - să aflăm lucruri noi, să ne lărgim orizonturile, să ne facem o plăcere, să treacă timpul mai uşor, să nu ne plictisim, să luăm un examen, să adormim mai repede, să fim sau să părem culţi …

Citim… poezie, romane, eseuri, jurnale, nuvele, memorialistică. Citim cărţi cumpărate de noi, primite în dar, împrumutate sau… piratate. Citim pe fugă sau savurăm rând cu rând. Citim de dragoste sau de război. Citim dintr-o carte tipărită sau din una publicată on-line. Citim cărţi legate în piele sau cărţi cu mega-discount… Citim ca să uităm imediat sau citim ca să ne schimbăm pentru de-aici înainte. Citim doar pentru noi sau citim (şi) pentru alţii.

Important e că (încă) citim. Iar asta înseamnă că nu suntem singuri. Lumea are ferestrele deschise către Noi …

Deschide o carte, citeşte-o şi dacă ţi-a plăcut ori crezi că cuiva i-ar folosi, împărtăşeşte, cumva, păreri despre ea.

…un singur rând dintr-o carte poate fi rază de lumină pentru care cineva îţi va mulţumi, chiar şi în gând, cândva…

 

Clara T