Feb. 23, 2021

Kokoro - păreri și ecouri despre viața interioară japoneză. Lafcadio Hearn

,,Aşa cum nu poţi privi Soarele, nu te poţi uita la chipul celui iubit”– proverb japonez.

 ,,Un preot a murit recent în împrejurări foarte stranii. El a fost preot la un templu ce aparținea uneia dintre sectele budiste mai vechi, într-un sat de lîngă Osaka.(...)

Oamenii din parohia sa îl considerau un preot neprihănit și învățat, iar ei aveau dreptate. Femeile nu credeau doar în virtutea sau în învăţătura sa: el poseda puterea nefericită de a le atrage, independent de propria sa voință, doar ca un simplu bărbat. Era admirat de ele, chiar şi de femeile din alte parohii, de asemenea, într-o manieră nu prea cucernică, iar admiraţia lor interfera cu studiile sale şi îi tulbura meditațiile. Ele găseau pretexte fără cusur pentru a vizita templul la orice oră, doar să se uite la el și să-i vorbească. (...)

Fetele se aruncau la picioarele sale, rugîndu-l în zadar să le iubească. Scrisori de dragoste i se trimiteau constant, scrisori ce niciodată nu au primit răspuns. Unele erau scrise în acel stil clasic enigmatic, ce vorbește despre „perna de piatră a întîlnirii”, „valurile de pe umbra unui chip” sau „izvoare ce se despart pentru a se reuni.” Altele erau directe şi sincer tandre, pline de patosul primei mărturisiri de dragoste a unei fete.

Pentru o lungă perioadă de timp, astfel de scrisori nu l-au impresionat pe tînărul preot, acesta avînd înfăţişarea exterioară a unui Buddha, din al cărui chip părea că este făcut. În realitate însă, el nu era un Buddha, ci doar un om slab, iar poziția sa era încercată.

Într-o seară a venit la templu un băiețel, care i-a dat o scrisoare, a șoptit numele expeditorului și a fugit în întuneric. Potrivit mărturiei ulterioare a unui slujitor, preotul a citit scrisoarea, a introdus-o în plic şi a pus-o pe rogojină, lîngă perna pe care îngenunchea pentru meditaţie. A stat mult timp nemișcat, cufundat în gîndurile sale, a căutat cutia de scris şi a compus el însuși o scrisoare, adresată superiorului său spiritual, pe care a lăsat-o pe pupitru. Apoi s-a uitat la ceas şi într-un mers al trenurilor scris în limba japoneză. Era tîrziu, iar vîntul nopţii întunecat. El s-a înclinat, pentru un moment de rugăciune în fața altarului, apoi s-a grăbit să iasă în beznă,  ajungînd la calea ferată exact la timp pentru a îngenunchea între şine, înfruntînd zgomotul şi năvala expresului de la Kobe. Iar în momentul următor, toţi cei care adoraseră frumusețea stranie a acelui om, ar fi ţipat privind, chiar şi la lumina lanternei, ce mai rămăsese din biata făptură pămînteană, pătînd calea ferată.

Scrisoarea scrisă superiorului său a fost găsită. Aceasta conținea o declarație sinceră în sensul că, simţind puterea sa spirituală îndepărtîndu-se, el se hotărîse să moară pentru a nu păcătui.

Cealaltă scrisoare a fost găsită în acelaşi loc unde fusese lăsată pe podea – o scrisoare scrisă în limbajul folosit de femei, în care fiecare silabă aduce o mică mîngîiere de umilință. (...) În limba noastră engleză, incomparabil mai aspră, ar putea fi redată în mod imperfect astfel:

,,A-mi lua o astfel de libertate înseamnă poate să-mi asum prea mult; cu toate acestea, simt că trebuie să vorbesc cu dumneavoastră, și, prin urmare trimit această scrisoare. În ceea ce privește sinele meu smerit, trebuie să spun doar că, prima dată cînd v-am văzut în perioada Festivalului Ţărmului Îndepărtat, am început să mă gîndesc, iar de atunci, nici măcar pentru o clipă, nu am putut să uit. Din ce în ce mai mult mă scufund în fiecare zi în acel gînd despre dumneavoastră ce creşte continuu. Atunci cînd dorm visez, iar cînd mă trezesc şi nu vă văd, îmi amintesc că nu a existat nici un adevăr în gîndurile mele de noapte şi nu pot face nimic decît să plîng. Iertaţi-mă că, fiind născută ca femeie în această lume, ar trebui să rostesc dorința mea pentru favoarea imensă de a nu a părea nesuferită pentru cineva atît de deosebit. Poate par nesăbuită și fără delicatețe, permiţînd inimii mele să fie torturată astfel, gîndind la cineva cu mult mai presus decît mine. Ştiind doar că nu-mi pot stăpîni inima dincolo de adîncurile ei, am îngăduit acestor cuvinte să ia formă, ca să le scriu cu pensula mea nepricepută şi să vi le trimit. Mă rog ca să mă socotiţi vrednică de milă şi vă implor să nu îmi tri­miteţi cuvinte crude în răspuns. Vă rog să fiţi plin de compasiune, văzînd în aceasta doar revărsarea sentimentelor mele umile. Consimţiţi să judecaţi divin şi drept – fie chiar şi cu cea mai puţină bunătate – acestă inimă care, singură în marea ei suferinţă, îndrăzneşte să vi se adreseze. În fiecare moment voi spera şi voi aştepta un răspuns îmbucurător. În ceea ce privește toate lucrurile ce le întreprindeţi, vă urez să vă fie favorabile. 

Această scrisoare pleacă astăzi, întîi august – de la o persoană de onoare cunoscută, către cel iubit şi dorit.,,

Fragment din cartea Kokoro - păreri și ecouri despre viața interioară japoneză. Autor: Lafcadio Hearn.

Traducerea: Neculai Amălinei

Publicată la Editura Ascendent, 2021. Disponibilă pentru începând cu luna martie în rețeaua de distribuție a editurii și prin comenadă la adresa de e-mail: cartiascendent@gmail.com

.............................................................